Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă a fost adoptată odată cu introducerea, în Tratatul de la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea forţei de muncă (Titlul VIII).
Strategia are drept scop combaterea şomajului la nivelul UE şi a fost concepută ca instrument principal de trasare şi coordonare a priorităţilor comunitare în această direcţie, priorităţi ce vor fi adresate de fiecare Stat Membru în parte.
Astfel spus, rolul acestei strategii este de a coordona, la nivel comunitar, politicile de ocupare ale Statelor Membre. Iniţial elaborată ca strategie de cinci ani, aceasta a fost supusă unei evaluări intermediare în 2000 şi unei evaluări a impactului în 2002.
În funcţie de priorităţile identificate, strategia este structurată pe patru piloni, fiecarereprezentând un domeniu de acţiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a forţei de muncă la nivel comunitar:
- angajabilitatea – ce reprezintă o nouă cultură în sfera ocupării forţei de muncă şi se referă la abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi la combaterea şomajului pe termen lung;
- antreprenoriatul – ce promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării locale;
- adaptabilitatea – ce are în vedere modernizarea organizării muncii şi promovarea contractelor de muncă flexibile;
- asigurarea de şanse egale – se referă în special la adoptarea de măsuri speciale pentru femei, în scopul reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa personală.
Modul de funcţionare a strategiei este structurat pe mai multe etape, după cum urmează:
- stabilirea unor „Direcţii în ocuparea forţei de muncă” (Employment Guidelines), document elaborat anual şi având la bază o propunere a Comisiei Europene ce este discutată şi aprobată de Consiliul European (Consiliul de Miniştri);
- elaborarea unor „Planuri naţionale de acţiune”(National Action Plans) de fiecare Stat Membru în parte, ce descriu modul de aplicare a elementelor documentului anterior la nivelul Statului Membru respectiv;
- elaborarea, de către Comisie şi Consiliu, a unui „Raport comun asupra ocuparii”(Joint Employment Report) ce are la bază planurile naţionale de acţiune;
- trasarea de recomandări specifice pentru fiecare Stat Membru (recomandări ale Consiliului, pe baza propunerilor Comisiei).
Metoda pe baza căreia se desfăşoară acest proces de coordonare a politicilor de ocupare a forţei de muncă este o metodă iniţiată în cadrul Strategiei de ocupare şi cunoscută ca „metoda deschisă de coordonare”. Principiile ce susţin această metodă sunt:
§ principiul subsidiarităţii, ce constă în stabilirea/împărţirea responsabilităţii între nivelul comunitar şi cel naţional prin stabilirea obiectivelor la nivel comunitar şi responsabilizarea Statelor Membre în privinţa implementării măsurilor de acţiune adoptate, pentru realizarea acestora la nivel naţional
§ principiul convergenţei, ce constă în urmărirea obiectivelor comune prin acţiuni corelatemanagementul pe bază de obiective, ce se referă la monitorizarea şi evaluarea progresului prin stabilirea de indicatori comuni pentru toate Statele Membre
§ monitorizarea pe ţară, ce constă în elaborarea de rapoarte ce înregistrează progresul şi identifică posibilele bune practici la nivel de Stat Membru
§ abordarea integrată, ce presupune extinderea Direcţiilor politicilor pieţei muncii în sfera altor politici (sociale, educaţionale, antreprenoriale, regionale şi de impozitare).
Rezultatul evaluărilor din 2000 şi 2002 au arătat progrese în direcţia creării unui cadru integrat al politicilor naţionale, creşterii transparenţei politicilor de ocupare şi a numărului de actori implicaţi (atât la nivel comunitar, cât şi la nivelul Statelor Membre). De asemenea, au fost identificate aspectele sensibile ale politicilor de ocupare şi trasate priorităţile perioadei următoare.
Astfel, dacă la nivelul realizărilor se poate vorbi de progresul politicilor naţionale în domeniu şi de schimbarea percepţei asupra conceptului de ocupare şi corelarea acestuia cu educaţia continuă, de promovarea egalităţii de gen şi de eficacitatea metodei deschise de coordonare, nu a fost neglijată nici identificarea priorităţilor şi direcţiilor de dezvoltare pentru perioada următoare.
Temele identificate pentru reforma Strategiei de ocupare a forţei de muncă sunt:
§ stabilirea de obiective clare
§ simplificarea Direcţiilor de ocupare (fără a îi reduce însă eficacitatea)
§ întărirea rolului parteneriatului social în aplicarea strategiei şi
§ creşterea coerenţei şi complementarităţii cu alte procese comunitare.
